JÁLEŞ, jaleşi, s.m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dinţate şi cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale şi cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica). – Jale^2 + suf. -eş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

jainístă s. f., pl. jainíste Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

jăcuí, jăcuiésc, vb. IV (reg.) a jefui. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

JACHÉTĂ, jachete, s.f. Haină (tricotată) femeiască încheiată în faţă, care acoperă partea de sus a corpului şi care se poartă peste bluză sau peste rochie. * Haină bărbătească de ceremonii, croită pe talie, lungă până aproape de genunchi. – Din fr. jaquette. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

jaléo s n. [ja- pron. sp. ha-] Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

JAINÍST, -Ă, jainişti, -ste, adj., s.m. şi f. (Adept) al jainismului. [Pr.: ja-i-] – Din fr. jaïniste. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

JACQUIÉR JA-CHI-/ s. m. arbore din regiunile tropicale, fără petale, cultivat pentru fructele lui bogate în amidon. (< fr. jacquier) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

JACÁŞ, jacaşi, s.m. (Reg.) Om jefuitor, hrăpăreţ. [Var.: jăcaş s.m.] – Jac^2 + suf. -aş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

JALUZEÁ, jaluzele, s.f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcătuit din lamele subţiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., aşezate paralel şi orizontal pe două chingi sau lănţişoare în aşa fel încât, atunci când sunt trase în jos, să împiedice pătrunderea luminii în încăperi; persiană. – După fr. jalousie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

jále de grădínă (bot.) s. f. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române