LABÉL s. m. 1. petala superioară a corolei orhideelor. 2. partea mediană a buzei inferioare la insecte. (< fr. labelle, lat. labellum) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

LÁBĂ, labe, s.f. 1. Parte a piciorului de la |gleznă|gleznă| în jos la animalele |patrupede|patruped| şi la om; partea piciorului pe care calcă păsările (|palmipede|palmiped|); p. gener. picior (al unor animale). * Compuse: laba-mâţei = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care creşte prin pădurile umbroase şi umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă |comestibilă|comestibil| mare cu tulpina albă, groasă şi cărnoasă; creasta-cocoşului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâstei = a) mică plantă |erbacee|erbacee| cu flori roşii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ** (Mar.) Labă-de-pisică = încreţitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. şi depr.) Mână. * Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăţa (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreţia cuiva. – Din magh. láb. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

lábdă, lábde, s.f. (reg.) minge. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

LAB s.n. (Biol.) Enzimă care coagulează cazeina din lapte; cheag. [Cf. germ. Lab, fr. lab]. Sursa: Dicţionar de neologisme

lába-úrsului-róşie (bot.) s. f. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

LÄNDLER s.n. Dans german şi austriac cu mişcare vioaie, dar nu repede; muzica acestui dans. [Pron. lén-dler. / < germ. Ländler]. Sursa: Dicţionar de neologisme

LABAÚRSULUI s. v. brânca-ursului, crucea-pă-mântului, piciorul-caprei, piedicuţă. Sursa: Dicţionar de sinonime

LA^1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstanţiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcţia sau ţinta unei mişcări, a unei acţiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spaţiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanţa) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziţia unde are loc o acţiune, o stare) Locuieşte la munte. ** (Atributul indică poziţia) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, tercut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. * Expr. La mulţi ani ! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naştere) îţi doresc să trăieşti încă mulţi ani ! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanţial de scop) S-a dus la vânătoare. * Loc. adv. (Pop. şi fam.) La ce ? = în ce scop ? ce rost are ? IV. (Introduce un complement circumstanţial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanţial de mod) Caii aleargă la galop. * Expr. La preţ (sau la preţul) de… = cu preţul, contra preţului; în schimbul preţului… ** (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanţial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanţial de relaţie) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziţii compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanţial de loc care indică punctul de plecare al unei acţiuni în spaţiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanţial de timp care indică punctul de plecare al unei acţiuni în timp) Doarme de la prânz. * Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanţial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenţia nimanui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea ? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenţei, provenienţa sau apartenenţa) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Şedinţa de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanţă de aproximaţie) 1. (Introduce un complement circumstanţial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanţial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanţial de timp) Aşteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanţial de loc) Îl conduce până la uşă. 3. (Introduce un complement circumstanţial de mod) Îi chinuieşte până la exasperare. * Expr. Până la unul = absolut toţi. – Lat. illac. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LÁBARUM s.n. Stindard imperial roman pe care Constantin cel Mare a pus crucea şi monograma lui Isus Cristos. – Cuv. lat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

L s.m. invar. A cincisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană |sonantă|sonanta| lichidă (3) laterală (2) |dentală|dentala|). [Pr.: le]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române