ZĂBĂÚC, -Ă. zăbăuci, -ce, adj. Zăpăcit, aiurit, năuc. [Var.: zăpăúc, -ă adj.] – Contaminare între zăpăcit şi năuc. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

zábăr, zábere, s.n. (reg.) 1. îngrăditură. 2. nevoie. 3. vreme rea. 4. vânt rece; crivăţ. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

ZACÓN, zacoáne, s.n. 1. (Mold.) Ordin. 2. (Banat) Obicei, datină. (din sb. zakon) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂCĂMẤNT, zăcăminte, s.n. Acumulare naturală de substanţe minerale utile, cu forme şi dimensiuni variate. – Din zăcea (după fr. gisement). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCNÁTĂ, zăcnáte, s.f. (Var.) |Zăgneată|Zăgneată|. Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂBUNÉL, zăbunele, s.n. |Zăbunaş|zabunas|. – Zăbun + suf. -el. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

zaclináci s.m. (înv.) |conjurat|conjurat|. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

ZĂBUNÁŞ, zăbunaşe, s.n. Diminutiv al lui |zăbun|zabun|; zăbunel. [Var.: zobonáş s.n.] – Zăbun + suf. -aş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZACHERLÍNĂ s.f. Numele unui insecticid folosit în trecut. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂBUNÁR, zăbunari, s.m. Persoană care face sau vinde zăbune. Zăbun + suf. -ar. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române