LĂCĂTÚŞ, lăcătuşi, s.m. Meşteşugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaşte, chei etc. sau care efectuează operaţii de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

laburísm s. n. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiţi, -te, adj. (Adesea fig.) Încuiat cu lacătul. – V. |lăcătui|lăcătui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LÁBRUM s.n. (Anat.) Structură anatomică în formă de buză. ** Buză superioară la insecte şi la mamifere. – Din lat. labrum. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a lăcătui şi rezultatul ei. – V. |lăcătui|lăcătui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LÁBRU, labri, s.m. Peşte marin comestibil care trăieşte pe lângă ţărmuri stâncoase (Labrus). – Din fr. labre. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – |Lacăt|Lacăt| + suf. -ui. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABRODÓR^3 s. m. plugar în Spania. (< sp. labrador) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s.n. Augmentativ al lui lacăt. – |Lacăt|Lacăt| + suf. -oi. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

labríde s. n., pl. labríde Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române